Clădirile noi de birouri sunt mai mult decât niște spații de lucru, sunt adevărate comunități, în care angajații firmelor chiriașe sărbătoresc împreună evenimente de sezon, participă la concursuri, tombole, și se relaxează în zonele special amenajate cu mobilier adecvat și acces la Wi-Fi, în lobby sau în aer liber.

De exemplu, astăzi, de Halloween, în clădirile de birouri West Gate Business District și Novo Park personaje costumate împart bomboane angajaților care vin la lucru și îi invită să participe la un concurs, unde pot câștiga premii trăsnite, daca scriu niște povești de groază inspirate.

O mulțime de dovleci și de baloane portocalii, pictate cu motive de Halloween pot fi luate acasă, de la birou, pentru a prelungi această sărbătoare inedită.

Și angajații care au birourile în clădirile S-Park, Metroffice și Iride Tower (care au implementat sistemul myhive Romania) se pot înscrie în concursuri cu temă de Halloween, pe rețeaua de socializare și pe aplicația de mobil myhive.

Voi ce sărbătoriți la birou?