KPF, o renumită firmă de arhitectură din New York a realizat un proiect de birouri inspirat din Coloana Infinitului, a celebrului sculptor român Constantin Brâncuși.
Soho Gubei, cum se numește clădirea, are 38 etaje de spații de birouri de clasă A și 12 etaje de spații de retail în zona de bază.

În total, construcția are o suprafață de 158.648 mp.
Pe acoperiș este amenajată o grădină urbană, la înălțime, cu un restaurant unde se poate lua masa într-un cadru relaxat, deschise publicului larg.
Birourile din Soho Gubei sunt sustenabile, de ultimă generație, fiind certificate LEED BD+C: Core și Shell v3 – LEED 2009.

Spațiile de birouri destinate închirierii au suprafețe cuprinse între 145 mp și 1.791 mp.

Clădirea de birouri este o uriașă piesă de artă, a declarat James von Klemperer, CEO al KPF.

Construcția se află amplasată lângă un parc reprezentativ și un mall, în zona centrală a orașului Shanghai, din China.
Clădirea care seamănă cu sculptura de la Tîrgu Jiu a fost dată în folosință recent, în prezența a peste 1.000 de invitați din rândul oficialităților. La inaugurare, în lobby a fost organizată o uriașă expoziție de artă.
Coloana Infinitului este o sculptură uriașă realizată în 1938 de către celebrul artist Constantin Brâncuşi, în cadrul Ansamblului Monumental din Târgu Jiu, din care mai fac parte și Poarta sărutului și Masa tăcerii. Coloana are o înălțime de 29,35 metri, fiind compusă din 16 module octaedrice suprapuse, cu două jumătăți la extremități.
Clădirea de birouri din China are o înălțime de 170 metri, fiind de peste 10 ori mai mare decât sculptura noastră și are ca design de bază aceleași module octaedrice suprapuse.