În București, peste 200.000 de angajați lucrează în clădiri de birouri construite de firme private, care au o vechime mai mare de 10 ani și peste 250.000 de angajați sunt în clădiri de birouri inaugurate în ultimii 10 ani, potrivit unei analize realizate de compania imobiliară ESOP Consulting l CORFAC International.

Chiriașii caută clădiri noi cu sisteme de climatizare moderne, eficiente energetic și din punct de vedere al costurilor de întreținere, cu spații verzi și facilități care sporesc confortul angajaților. Clădirile mai vechi de 10-15 ani, care au parcurs câteva cicluri de închiriere, au nevoie de investiții pentru a ține pasul cu noile clădiri de birouri care se livrează acum și de aceea lucrările de modernizare sunt necesare și se realizează cu materiale noi, atât în zonele de recepție, cât și în spațiile destinate închirierii. Deocamdată aceste exemple sunt puține.

„Marii proprietari de clădiri de birouri au deschis direcția de renovare, după 10-15 ani de existență a unei clădiri și este recomandat ca și proprietarii clădirilor de talie medie să aibă în vedere astfel de investiții, într-o piață cu o concurență în creștere.
54% dintre clădirile de birouri cu o vechime mai mare de 10 ani și care au spații libere sau se vor elibera au acces la metrou și ar avea șanse mai mari în competiție cu clădirile noi dacă ar beneficia de lucrări de modernizare, dacă zonele de recepție ar avea un upgrade din punct de vedere estetic iar spațiile interioare ar fi remodelate și li s-ar adăuga facilități care să stimuleze productivitatea angajaților, cum ar fi spații de relaxare, de fitness, restaurante sau mini-lounge-uri cu cofee-point-uri și gustări”, afirmă Alexandru Petrescu, Managing Partner la ESOP Consulting l CORFAC International.

Dacă intri în clădirea de birouri Floreasca Tower, situată chiar lângă stația de metrou Aviației, poți observa că investiția în renovarea ei a fost o decizie bună, în acest moment fiind închiriată 100%. Angajații care lucrează în Floreasca Tower se bucură de multe dintre facilitățile clădirilor de birouri învecinate, aflate în cel mai populat district de business din București, au recepție și spații comune cu design și materiale de ultimă generație, restaurant City Grill și cafenea la parter.
Alte clădiri care au urmat exemplu Floreasca Tower sunt Riverside Tower și Biharia Offices, care au trecut recent prin procese de modernizare.

Printre îmbunătățirile care se aduc în prezent clădirilor de birouri din București se numără remodelarea zonelor de recepție și a celorlalte spații comune, reamenajarea grupurilor sanitare, zone de networking (integrate inclusiv în exteriorul clădirii, în spațiile verzi) și de asemenea aducerea diverselor funcțiuni complementare (spații de luat masa sau săli de sport), toate gândite pentru a energiza și consolida spiritul de comunicare din imobil.

Unul din cele mai interesante procese de upgrade calitativ l-a realizat grupul IMMOFINANZ, care a integrat în două dintre clădirile sale construite în trecut noul său concept asupra imobilelor de birouri, myhive. Conceptul integrează zone de recepție primitoare și pline de viață și au în vedere crearea unei comunități în clădire, inclusiv prin organizarea unor evenimente.

În Germania, un studiu similar arată că 73% dintre angajați cred că biroul ar avea nevoie reală de transformare și majoritatea și-ar dori să aibă spații deschise, dar cu mai multe funcțiuni, astfel încât să poată permite lucrul în echipă, dar și lucrul individual când este cazul, potrivit studiului realizat de firma de arhitectură, proiectare și planificare Gensler.
Printre recomandările acestora se numără investițiile în metode specifice care fac ca birourile deschise să funcționeze, cum ar fi reducerea zgomotului, crearea unui ecosistem dinamic și cu mai multe module pentru locurile de muncă care promovează conexiunea și colaborarea, precum și investiții în tehnologie de colaborare virtuală.